Legalizarea documentelor străine este indispensabilă pentru a produce efectele dorite în Spania. Chiar dacă exista un Acord ,Tratat sau Înţelegere internaţională care să exime legalizarea , aceasta se va realiza corespunzator procedurilor următoare în funcţie de ţara care eliberează documentul:>
În concordanţă cu Acordul de La Haga, din 5 octombrie 1961, unica formalitate care se cere pentru documentele ce provin din Statele care particiapă în acest Acord este ștampila de Apostilă care dă autoritate competentă Statului ce elibrează documentul respectiv și care are efect direct în faţa oricărei autorităţi din Spania. Numim câteva naţionalităţi prezente în oraș, de exmplu Argentina, Columbia, Ecuator sau ţări din Uniunea Europeană inclusiv România și Bulgaria. Se poate consulta lista completă a ţărilor care au semnat Acordul da la Haga.>
Aceasta este procedura obligatorie pentru a legaliza actele străine de stare civilă, notariale sau administrative eliberate în tările care nu au semnat Convenția de la Haga (ca de exemplu, Senegal, China etc.). În acest scop, documentele trebuie prezentate următoarelor autorități care le vor ștampila, precum se precizează în continuare:>
- 1. Departamentul sau Ministerul corespunzator al ţării de origine care eliberează documentul.
- 2. Ministeriul de Afaceri Externe al ţării de origine.
- 3. Corpul diplomatic sau consular spaniol în ţara de orgine.
- 4. Serviciul de legalizări al Ministerului de Afaceri Externe din Madrid.
Pentru ultima procedură trebuie solicitată cita previa, și după aceea se va prezenta documentul la următoarea adresa:>
Ministerul spaniol de Afaceri Externe și Cooperare din Spania
Secțiunea de legalizări
Strada General Pardiñas 55 (colț cu Padilla).
28016 Madrid.>
De asemenea după solicitarea programării , se pot legaliza documentele trimiţându-le prin scrisoarea recomnadată la aceeași adresă.>
Nu va fi necesară intervenția Serviciului de legalizări dacă documentul străin are încorporată o etichetă de siguranţă aplicată de către Biroul Consular Spaniol din locul de origine al documentului.>
Este necesar să reamintim că toate documentele eliberate într-o limbă străină trebuie atașată traducerea acestora în limba spaniolă , care se poate realiza în:>
- oricare secţie consulară sau diplomatică din Spania sau din străinătate.
- reprezentanţa diplomatică sau consulară în Spania a ţării de origine a persoanei care solicită sau în cazul acesta de unde provine documentul.
- un traducător autorizat.
- lista reprezentanţelor străine care emit documente legalizate direct de către Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperare.
Ministerul de Afaceri Externe și Cooperare
913791655
legalizaciones@maes.es>
>